LIFE
 

La multi ani, de Ziua Pamantului!

By 22 aprilie 2017 No Comments
 
 

Astazi am organizat impreuna cu Scoala Gimnaziala I.L. Caragiale Pitesti, Asociația Clubul Prieteniei si Centrul de Informare şi Promovare Turistică Dâmbovicioara doua evenimente dedicate Zilei Pamantului, in cadrul proiectului Life+.
La Satic ne-a fost gazda doamna profesor Mirela Pirvu, la Cabana Miraj, cu care am mai avut proiecte frumoase de educatie ecologica si in trecut, iar anul acesta avem deja planificate cateva sesiuni interesante pentru elevi si liceeni. Sub indrumarea doamnei profesor Raicu Badea Nicoleta, le-am povestit elevilor de clasa a VIII-a despre proiectul Life+, rezultatele noastre de pana acum si am facut activitati practice despre importanta unui ecosistem forestier sanatos.
In Tabara Oratia Dambovicioara, doamna Carmen-Victoria Bârloiu a fost organizatoarea si gazda primitoare a celui de-al doilea eveniment. Timp de aproape două ore, ne-am jucat, am vazut filmulete și învățat despre rostul padurii, al apei, al aerului, dar mai ales, despre rostul nostru, al oamenilor, care prin comportamentul nostru putem influența mersul naturii.

Nu puteam sarbatori mai frumos Pamantul! Ce zi minunata!

 

 

Leave a Reply