Relația cu comunitățile

Abordarea noastră la parteneriat și colaborare.

COMUNITĂȚI LOCALE

Comunitătile locale reprezintă cheia ariilor protejate. Munţii Făgăras, înconjuraţi de 28 de comune care au o conexiune importantă spre masiv, sunt printre puținele locuri nefragmentate de pe continent.

Un parc național ar schimba economia locală, de aceea, pentru a crea noi oportunităţi în zonă, este necesar un dialog intensiv. Înţelegerea atitudinilor și a credinţelor, a valorilor și comportamentelor, precum și analiza situaţiei economice, sunt factori de care trebuie să se tină cont, în dezvoltarea unor idei potrivite pentru localnici.

Există multe percepții eronate despre parcurile naționale și restricțiile ce vin odată cu ele. Este nevoie de o campanie de informare extinsă despre toți acești factori, dar și de o pregătire a localnicilor, care pot beneficia de această oportunitate, prin crearea de afaceri verzi, bazate pe conservare.

În proiectul nostru vom crea o platformă de consultări, pentru ca oamenii să îşi poată exprima opiniile şi să poată participa activ la procesul de înfiinţare a unui nou parc național. Vom organiza evenimente locale, programe de schimb de experiență cu alte arii protejate, programe educaţionale pentru elevi și voluntari, toate pentru sublinia unicitatea valorii naturale a munţilor Făgăraş.

SHARE TWEET EMAIL THIS ARTICLE

CENTRUL EDUCAȚIONAL DE MEDIU CARPATHIA

FCC construiește un Centru educațional de mediu care va găzdui programe școlare, de voluntariat, cursuri pentru personalul de teren (pădurari) și evenimente. O arie protejată are nevoie de o infrastructură adecvată pentru direcționarea fluxurilor turistice. Intenționăm să înființăm Centrul multifuncțional CARPATHIA, care va reuni sedii distincte, cum ar fi:

  • un centru administrativ,
  • un centru de vizitare cu expoziții,
  • un punct de informare turistică și restaurant,
  • un centru de educație și cercetare, care să găzduiască cercetători internaționali un sediu pentru rangeri,
  • observatoare de faună sălbatică, pentru experiențe unice în sălbăticie,
  • tabere și infrastructură de vizitare.

Vom continua să pregătim ghizi locali pentru programele noastre de turism, vom organiza sesiuni de cursuri pentru antreprenorii locali care au case de oaspeți și îi vom sprijini în a dezvolta programe de succes.

COMUNICARE

Comunicarea la nivel local, regional, național și internațional este importantă pentru a prezenta viziunea noastră și pentru a primi feedback de la factorii interesați. Comunicarea stă, de asemenea, la baza programului nostru de dezvoltare de afaceri verzi.

FCC are o echipă internă de comunicare și ca partener strategic extern Agenția McCann PR. Prezența în mediul virtual, transparența activităților și o relație bună cu media sunt elemente cheie care se regăsesc în strategia noastră de comunicare.

ABONEAZĂ-TE LA RAPOARTELE NOASTRE LUNARE

Înscrie-te pentru a primi pe e-mail cele mai recente știri din teren.

Am citit și sunt de acord cu Termenii de utilizare și Politica de confidențialitate a Fundației Conservation Carpathia.