Prima ediție Conservation Bootcamp, programul de formare practică destinat viitorilor specialiști în conservare, lansat în iunie, a adus împreună 12 tinere studente de la Facultățile de Biologie și Geografie ale Universității din București. Programul s-a desfășurat în perioada 1-10 septembrie, la Centrul de Activități și Explorarea Naturii Richita, județul Argeș, iar studentele au fost selectate în program ca urmare a unui concurs. Conservation Bootcamp își propune să contribuie și la un mai bun echilibru de gen în domeniul conservării, motiv pentru care prima ediție s-a adresat exclusiv fetelor de la facultățile de profil.
În cadrul programului, studentele s-au întâlnit cu specialiștii fundației, învățând despre programele de monitorizare și management al faunei, managementul pădurii, relația cu comunitățile, importanța comunicării în conservare, dezvoltarea infrastructurii pentru economia verde și de ecoturism, gestionarea resurselor umane dintr-o fundație și cum se construiesc bugetele.
Unul dintre obiectivele Bootcampului a fost ca viitoarele specialiste în conservare să învețe cum se dezvoltă un proiect de finanțare pentru conservarea unei arii naturale protejate și să dezvolte o propunere pentru un astfel de proiect. Propunerile trebuiau să cuprindă: titlu, descriere, obiective și scop, activități, planul de lucru și cronologia, rezultatele așteptate, buget, resursele umane implicate, sustenabilitatea pe termen lung. Proiectele au fost evaluate de echipa fundației, fiecare echipă primind un set de recomandări.
Mulțumim cadrelor didactice ale Universității din București care au fost alături de noi în cadrul programului:
- Lect. univ. dr. Mioara Clius, Facultatea de Geografie;
- Lect. univ. dr. Alina Olaru, Facultatea de Biologie, Departament Ecologie Sistemică și Sustenabilitate;
- Asist. univ. dr. Ioana Enache, Facultatea de Biologie, Departament Ecologie Sistemică și Sustenabilitate.
Ne-am bucurat să o avem alături în program pe Alexandra Panait, specialist interdisciplinar în conservare și cercetător în drepturile omului și ale naturii, din Marea Britanie. Alexandra a participat voluntar și a ghidat studentele în realizarea proiectelor, susținând totodată și un seminar despre justiție socială și dreptul mediului.
Prima ediție Conservation Bootcamp ne-a arătat că schimbarea începe cu oameni dedicați, deschiși să învețe și să se implice. Aceste 12 tinere ne dau speranță: natura are viitor atunci când e în mâinile unor generații care cred în ea.