Pe 24 octombrie, de la ora 17:00, la Rezidența9 din București are loc panelul „The Climate Lifeline: Protecting Our Forests”, parte din Climate Change Summit Week 2025. Evenimentul este organizat de Fundația Conservation Carpathia, alături de Social Innovation Solutions și BRD – Groupe Société Générale.
Evenimentul își propune să aducă în prim-plan importanța pădurilor, care susțin biodiversitatea și garantează resursele de apă de care depind oamenii și natura. În fața schimbărilor climatice accelerate, protejarea lor devine esențială pentru menținerea echilibrului ecosistemelor și a calității vieții.
Cine sunt invitații
Panelul va reuni specialiști și lideri în conservarea naturii:
- Louis de Jaeger, eco-entrepreneur
- Florin Stoican, președinte Asociația Kogayon și Rețeaua pentru Natură Urbană
- Iain Trewby, country manager România, Fauna & Flora
- Mihai Zotta, director de conservare, Fundația Conservation Carpathia
Discuția va fi moderată de Oana Filip, jurnalist Scena9.
De ce contează Climate Change Summit
Climate Change Summit 2025 are loc între 20 și 25 octombrie și aduce la București și în regiune lideri, experți, organizații și comunități din întreaga Europă Centrală. Timp de șase zile, evenimentul propune workshopuri, dezbateri și întâlniri de networking pe teme precum biodiversitate, economie circulară, agricultură regenerativă, tranziția rurală și finanțare sustenabilă.
Summitul își propune să treacă dincolo de dezbatere, facilitând acțiuni și soluții concrete pentru adaptarea la schimbările climatice și pentru dezvoltarea unor modele sustenabile aplicabile atât la nivel local, cât și regional.
Înscriere
Participarea la panel este gratuită, dar se face pe bază de înregistrare, în limita locurilor disponibile: https://lnkd.in/djsasV5h
Evenimentul va avea loc la Rezidența9, Strada I.L. Caragiale nr. 32, București.
Seara se va încheia cu un dineu găzduit de BRD – Groupe Société Générale, dedicat schimbului de idei și dezvoltării de colaborări.
