ȘTIRI
 

Documentarul „Arhitecții Naturii”, în premieră la TVR 1 în data de 4 decembrie

By 3 decembrie 2025 No Comments
 
 

După un turneu de succes în cinematografele din țară și numeroase proiecții speciale care au atras mii de spectatori, documentarul „Arhitecții Naturii” ajunge în premieră la televiziunea publică. TVR 1 va difuza filmul joi, 4 decembrie, de la ora 22:00. Românii din toată țara au astfel ocazia să descopere povestea spectaculoasă a revenirii zimbrilor și a castorilor în Munții Făgăraș. De asemenea, documentarul va avea o reluare vineri, de la ora 00:30, tot pe TVR 1.

Realizat de Fundația Conservation Carpathia împreună cu regizorul Dan Dinu și echipa NTD Film, și dezvoltat cu sprijinul programului LIFE al Comisiei Europene, documentarul urmărește revenirea zimbrilor și a castorilor în Munții Făgăraș, două specii dispărute din zonă timp de aproape două secole și care astăzi au un rol important în echilibrul ecosistemelor.

În ultimii patru ani, 81 de zimbri și 62 de castori au fost eliberați în Munții Făgăraș, contribuind la refacerea ecosistemelor din regiune. Prin activitatea lor, aceste specii transformă peisajele, regenerează pădurile, reconfigurează cursurile de apă și creează habitate pentru numeroase alte viețuitoare. Filmul surprinde în detaliu aceste schimbări spectaculoase, oferind o perspectivă rară asupra modului în care natura se reconstruiește atunci când este sprijinită.

Trailer-ul poate fi vizionat aici:  

Cu imagini impresionante și explicații detaliate ale specialiștilor, „Arhitecții Naturii” prezintă transformarea reală a unei regiuni în care natura are din nou șansa de a-și reface echilibrul. Filmul surprinde momente rare, procese naturale spectaculoase și impactul pozitiv pe care aceste specii „ingineri ai ecosistemelor” îl au asupra întregului peisaj.

Premiera de la TVR 1 le oferă telespectatorilor ocazia de a pătrunde în culisele unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de conservare din România și să descopere ce se întâmplă atunci când oamenii aleg să redea naturii puterea de a se regenera.

O invitație de a privi cu atenție frumusețea, fragilitatea și forța naturii care ne înconjoară și de a înțelege cât de prețioasă este.