Suntem entuziasmați să lansăm prima ediție Conservation Bootcamp, un program de formare practică dedicat viitorilor specialiști în conservare. Prima ediție se adresează studentelor din cadrul specializărilor din domeniul Știința Mediului ale Universității din București. Participantele vor dobândi cunoștințele și abilitățile necesare pentru a deveni specialiste în domeniul conservării naturii.
Conservation Bootcamp este un program unic în România, creat pentru a sprijini mediul academic prin dezvoltarea abilităților practice ale studenților ce își doresc să urmeze o carieră în conservarea biodiversității. Prima ediție o dedicăm studentelor pentru a răspunde unei provocări actuale din domeniu: lipsa unei reprezentări echilibrate a femeilor în carierele din conservare. Acest program marchează un pas important în pregătirea viitoarei generații de specialiști capabili să răspundă nevoilor de a proteja ecosistemele naturale în armonie cu dezvoltarea durabilă a comunităților ce depind de ele.
12 participanți vor avea șansa de a ajunge la Conservation Bootcamp
Scopul și obiectivele programului
Conservation Bootcamp își propune să crească înțelegerea și aplicarea tehnicilor esențiale în conservare, printr-un program practic, care combină sesiuni teoretice cu activități de teren. Participanții vor învăța să aplice diverse metode de monitorizare a speciilor și să abordeze conservarea într-un mod integrat, având în vedere atât aspectele ecologice, cât și cele economice și sociale.
Printre temele abordate se numără:
- Monitorizarea florei și faunei: Un modul despre tehnicile de monitorizare a plantelor și animalelor, inclusiv tehnici de combatere a speciilor invazive și utilizarea camerelor de supraveghere pentru colectarea probelor și analiza datelor.
- Managementul fondurilor forestiere și al faunei: Cum să gestionezi și să restabilești habitatele naturale, cum să implementezi proiecte de reintroducere a speciilor și să abordezi managementul cinegetic.
- Infrastructura economică verde: Identificarea stakeholderilor, dezvoltarea unui plan de afaceri sustenabil și atragerea de fonduri pentru proiecte de conservare.
- Dimensiunea socială a conservării: Cum să colaborezi cu comunitățile locale, să gestionezi conflictele și să asigure drepturile acestora în cadrul inițiativelor de conservare.
- Managementul resurselor umane și finanțelor: Planificarea resurselor necesare și gestionarea fondurilor pentru succesul pe termen lung al proiectelor de conservare.
Cum funcționează programul?
Pe parcursul celor 10 zile de program intensiv, participanții vor lucra în echipe și vor avea oportunitatea de a explora teme relevante pentru protejarea naturii, sub îndrumarea experților din cadrul Fundației Conservation Carpathia. La final, fiecare grupă va prezenta un proiect comun, care va integra toate aspectele învățate, de la monitorizarea speciilor până la gestionarea financiară și dezvoltarea parteneriatelor durabile.
Programul va începe pe 1 septembrie 2025, la Centrul de Activități și Explorare a Naturii Richita, situat în comuna Rucăr, județul Argeș, și va include sesiuni teoretice, lucrul în echipă și activități de teren, pentru a oferi participanților o înțelegere completă a proceselor și abordărilor din domeniul conservării.
Prin acest program, Fundația Conservation Carpathia își propune să contribuie la formarea unei noi generații de specialiști în conservare, care vor putea aplica soluții inovative și sustenabile pentru protejarea biodiversității. Conservation Bootcamp susține nu doar dezvoltarea competențelor tehnice, dar și creșterea încrederii în forțele proprii ale tinerilor, care vor contribui activ la protejarea mediului înconjurător.
Cine poate participa?
La prima ediție pot aplica studentele din cadrul Universității din București, înscrise în ciclurile de licență, masterat sau doctorat la specializările din domeniul Știința Mediului, din cadrul Facultății de Biologie și Facultății de Geografie. Aplicațiile se vor depune online la adresa de mail: bootcamp@carpathia.org
- Număr de participante: 12 studente
- Perioada: 1 – 10 septembrie 2025
- Înscriere: 15 mai – 30 iunie 2025. Aplicarea se va face online, prin trimiterea unui CV, a unei scrisori de intenție de maxim o pagină și a unui eseu scurt (500-700 de cuvinte) prin care studentele vor răspunde la una dintre următoarele întrebări:
- Cum ai echilibra protecția faunei sălbatice cu drepturile comunităților locale care depind de aceleași ecosisteme pentru a-și asigura mijloacele de trai?
- În condițiile schimbărilor climatice globale, ar trebui să încercăm să protejăm ecosistemele în forma lor actuală sau să ne concentrăm pe adaptarea lor la noile condiții?
- Crezi că restaurarea ecosistemelor degradate ar trebui să fie o prioritate mai mare decât conservarea celor deja intacte? Argumentează scurt din punct de vedere ecologic, economic și social.
- Locație: Centrul de Activități și Explorare a Naturii Richita, comuna Rucăr, județul Argeș
Programul Conservation Bootcamp al Fundației Conservation Carpathia reprezintă o oportunitate unică pentru studenții din domeniul ecologiei de a învăța și de a contribui la protejarea naturii, în timp ce își construiesc o carieră de succes într-un domeniu esențial pentru viitorul planetei. Fundația își propune să sprijine acest proces de formare și să contribuie la dezvoltarea unui domeniu al conservării mai echilibrat din punct de vedere al genului, dar și mai eficient în protejarea biodiversității.