Fundația Conservation Carpathia susține protecția faunei sălbatice și reintroducerea speciilor dispărute, însă consideră că eforturile de conservare trebuie să meargă mână în mână cu respectarea nevoilor și siguranței comunităților locale. Protejarea naturii nu poate și nu trebuie realizată în detrimentul oamenilor care trăiesc alături de aceste specii.
Obiectivul tuturor activităților noastre a fost, și rămâne, acela de a interveni ori de câte ori apar conflicte între oameni și animale sălbatice în zona noastră de proiect, respectiv Sudul Munților Făgăraș. Acest principiu se aplică în mod egal în cazul urșilor, mistreților și, bineînțeles, al zimbrilor.
În momentul în care am fost informați despre prezența unui zimbru în perimetrul comunei Brăduleț, care intra în livezi și gospodării, echipa noastră a reacționat imediat. Am intervenit prin măsuri de îndepărtare, în colaborare cu Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Argeș – AJVPS (administratorul fondului de vânătoare din aria acestei comunități), am instalat garduri electrice și am discutat atât cu autoritățile locale, cât și cu oamenii afectați, pentru a identifica soluții rapide și eficiente.
Ulterior, la sfârșitul lunii octombrie, am considerat că relocarea zimbrului reprezintă cea mai bună soluție, atât pentru siguranța comunității, cât și pentru bunăstarea animalului. O astfel de intervenție necesită însă o derogare emisă de autoritățile competente. În data de 24 octombrie 2025, am depus solicitarea necesară.
Până la obținerea avizelor, am continuat să aplicăm măsuri alternative, precum alungarea controlată a zimbrului și instalarea mai multor garduri electrice, pentru a preveni accesul acestuia în curțile oamenilor. De asemenea, ne-am asumat în mod deschis sprijinirea localnicilor prin înlocuirea gardurilor deteriorate și remedierea pagubelor produse, odată ce situația va fi rezolvată.
În data de 15 decembrie, derogarea a fost publicată pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru consultare publică, urmând ca, după zece zile, să fie publicată în Monitorul Oficial, moment din care se va putea interveni.
Echipa noastră este pregătită să acționeze imediat ce toate avizele necesare vor fi obținute. În același timp, pagubele produse vor fi evaluate, iar proprietarii afectați vor fi despăgubiți în cel mai scurt timp posibil după relocarea zimbrilor.
Suntem convinși că protejarea faunei sălbatice și siguranța comunităților locale nu se exclud, ci trebuie să se susțină reciproc. Pentru ca acest echilibru să fie posibil, este nevoie de un cadru legal adaptat realităților din teren și de mecanisme de reacție mai rapide, care să permită intervenții eficiente și să prevină repetarea unor situații similare.